Combate căderea părului cu Kerastase Specifique Bain Prevention

Tot mai des, noi femeile ne confruntăm cu problema căderii excesive a părului. Deși până acum ceva luni nu am avut astfel de probleme, în ultima perioadă am observat că părul meu începe să cadă în cantități exagerate.

Este normal să ne panicăm puțin și să încercăm să luăm măsuri în cel mai scurt timp, însă este destul de greu să găsim produsele perfecte pentru a stopa aceste probleme.
Personal, când am constatat că îmi cade considerabil părul, am început să mă informez și să-mi dau seama că în corpul meu există lipsă de vitamine și că produsele pe care le foloseam pentru păr la momentul acela, îmi dăunau.

Știu că pare scump un șampon de peste 100 de lei, însă nu este bine să judecăm totul prin prisma prețului.
Părul meu după decolorare își revenise puțin cu ajutorul produselor Kerastase (șampon și mască), cu siguranță masca face minuni pentru părul lipsit de strălucire și proaspăt decolorat. Am să las și o poză mai jos cu masca pentru a știi despre ce este vorba.

Am renunțat la produsele Kerastase pentru produse mai ieftine, deoarece aveam impresia că părul meu fusese oarecum reparat.
Nimic mai greșit! După ce am renunțat la șamponul și masca Kerastase, părul meu a început să-și piardă iar din vitalitate și să cadă în cantități mari.

Deși produsele folosite au început să-mi atragă în principal atenția, și alimntația joacă un rol foarte important și am reușit să-mi strecor aproape zilnic câte o salată făcută de mine, plină de legume bogate-n vitamine.
Este important să tratăm astfel de probleme și din interior, iar la exterior să acționăm cu cele mai bune și potrivite produse, după ce evaluăm corect unde se încadrează părul nostru.

Nu recomand în mod expres brandul Kreastase, însă în cazul meu sunt produsele ce-mi ajută părul să se repare încet și sigur.
Șamponul Kerastase Specifique Bain Prevention, îl folosesc în prezent, acționând împotriva căderii părului și pot spune că a început să dea rezultate după o lună și jumătate, cantitatea de păr pierdută scăzând de la spălare, la spălare.

Părul meu este rar, blond vopsit și șaten natural, însă a trecut printr-o decolorare dură acum aproximativ un an. Decolorarea i-a cauzat foarte mult iar procesul de reparare încă nu s-a încheiat, norocul meu este faptul că are o creștere destul de rapidă.

Kerastase a funcționat și la repararea părului în urma decolorării dar și în prezent când am constatat că-mi cade considerabil. Nu recomand neapărat deoarece acționează diferit de la păr la păr, însă eu mă declar mulțumită de această marcă profesională.

Kerastase Specifique Bain Prevention – este cel ce m-a ameliorat puțin teama căderii excesive a părului și se adresează în mod special firului cu tendințe de subțiere.
Pe etichetă este specificat faptul că nu conține siliconi, lucru ce nu-l pot explica deoarece nu am cunoștințe în domeniu, dar pot să vă spun că are un miros subtil extraordinar ce aduce a gălbenele sau flori de câmp.
Se folosește ca orice alt șampon, nu are instrucțiuni separate.

Eu îl cumpăr doar din magazin, mai exact Profi HairShop, cu prețul de 140 ron.

Leave a Reply